Pastorala de Paști - 2025

ÎNVIEREA LUI HRISTOS,

Adevărul care va lumina, la sfârșitul istoriei și la Judecata finală, cât și cum au crezut, trăit și rodit neamurile pământului,
prin cuvântul Evangheliei mântuirii

† I U S T I N,

Prin milostivirea şi harul lui Dumnezeu,

Episcop ortodox român al Maramureșului şi Sătmarului

Iubitului nostru cler, cinului monahal

şi dreptcredinciosului popor al lui Dumnezeu

din sfânta Episcopie a Maramureșului şi Sătmarului,

Har, bucurie şi pace de la Părintele Ceresc,

iar de la noi părintească binecuvântare și îmbrățișare

întru Hristos Domnul și Mântuitorul nostru!

„Când va veni Fiul Omului întru slava Sa şi toți sfinții îngeri cu El,
atunci va ședea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile
şi-i va despărți pe unii de alții, precum desparte păstorul oile de capre.”

(Matei 25, 31-32)

Iubiți părinți slujitori ai sfintelor altare strămoșești,

Iubit popor al lui Dumnezeu,

HRISTOS A ÎNVIAT!

Învierea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos este „praznic al praznicelor și sărbătoare a sărbătorilor”. În jurul acestui mare eveniment, unic în istoria mântuirii neamului omenesc, gravitează, am putea spune, toate sărbătorile din cuprinsul unui an bisericesc. Precum se rotesc planetele în jurul Soarelui – astrul principal al sistemului nostru solar, care le luminează pe toate și care încălzește pământul pe care Dumnezeu-Creatorul a așezat viața, cu frumusețile ei, și pe om, ca să fie „rege al creației”, pe care i-a dat-o în chivernisire, zicând: „Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și îl stăpâniți” (Facerea 1, 28) –, tot astfel, sărbătorile din cursul anului bisericesc stau așezate în jurul praznicului Învierii Domnului, praznic care pe toate le luminează, descoperindu-le tainica și adevărata frumusețe.

Hristos-Domnul este numit, în imnografia bisericească, „Soarele Dreptății” și „Răsăritul Cel de Sus”. Așadar, El nu este doar Cel care luminează și încălzește viața omului, ci și Cel care veghează și ocrotește umanitatea, ca ea să-și împlinească menirea pentru care a fost adusă din nimic la existență, din întuneric la lumină, de la constrângerea Legii Vechi, prin litera moartă, la lumina harului eliberator, creator, sfințitor și îndumnezeitor. Acest lucru dorește să ni-l spună imnograful, prin cântarea așezată, inspirat, în slujba care, în noaptea de Paști, răsună mai convingător și mai cutremurător ca oricând: „Acum toate s-au umplut de lumină: și cerul și pământul și cele de sub pământ. Deci, să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos, întru care ne întărim” (Cântarea a III-a din Slujba Învierii).

În noaptea de Paști totul este despre lumină. Despre Lumina Învierii, care luminează în întuneric. În întunericul lumii păcatelor săvârșite de oameni, oameni care, până la Hristos, erau lipsiți de lumina harului izbăvitor. Și, deodată, acest întuneric cade, se risipește. Căci lumina Învierii lui Hristos a orbit întunericul pământului, pe care oamenii trăiau orbecăind și căutând lumină. Și ea, lumina, a pătruns până și sub pământ, acolo unde cei plecați în lumea veșniciei petreceau în întuneric, purtând însă cu ei nădejdea izbăvirii. Cu sute de ani înainte, Prorocul Isaia profețise împlinirea acestei realități: „Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit” (Isaia 9, 1).

În Noaptea Învierii totul este despre „Lumina lui Hristos, care luminează tuturor”. Iată de ce, după șase săptămâni de post – cele patruzeci de zile, la care se adaugă Săptămâna Mare, a Sfintelor Pătimiri ale Domnului – vine noaptea cea plină de lumină. Iar imnografii Bisericii au cântat acest eveniment astfel: „Paștile Domnului, Paștile! Că din moarte la viață și de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce-I cântăm cântare de biruință” (Cântarea I din Slujba Învierii).

Lumina pe care am adunat-o în timpul Sfântului și Marelui Post – prin înmulțirea rugăciunii și prin participarea la sfintele slujbe specifice; prin postul smerit și evlavios, răstignindu-ne patimile și păcatele; prin mila și milostivirea noastră, din care s-au întrupat multe fapte bune, de iubire, de ajutorare și de ocrotire a celor în lipsuri și în nevoi, a celor nedreptățiți și fără apărare, a bătrânilor bolnavi și singuri, care nu mai au pe nimeni, a copiilor orfani și abandonați de societatea fără inimă, fără suflet, fără frică de Dumnezeu și călcătoare a legilor morale creștine –, această lumină ne-a adus pe noi înșine în stare luminoasă și ne-a înveșmântat în hainele preafrumoase ale virtuților, pregătindu-ne să devenim vrednici de a primi lumina lui Hristos. 

Iubiți credincioși,

Înainte de Pătimirea, Răstignirea, moartea și Învierea Sa, Mântuitorul a tranșat lupta dintre adevăr și minciună, dintre bine și rău, dintre lumină și întuneric, când a rostit un adevăr dureros și de netăgăduit: „Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele. Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească. Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârşite” (Ioan 3, 19-21).

Iisus Hristos – Calea, Adevărul și Viața, dar și Lumina lumii – cunoștea inimile cărturarilor și fariseilor, elitele politico-religioase ale vremii; dar cunoștea și faptele lor. Cunoștea uneltirile lor întunecate și deciziile pe care le luau târziu în noapte, spre a compromite mesajul Evangheliei Sale, spre a înșela poporul și spre a-l deturna de la urmarea Lui, încercând în permanență să știrbească, prin acuze mincinoase, credibilitatea Mântuitorului în fața oamenilor simpli. Dar poporul nu s-a lăsat manipulat de aceste uneltiri. Căci ei vedeau în Hristos pe Omul Care Se apleacă asupra singurătății lor, asupra nevoilor și suferințelor lor; pe Omul Care este solidar cu mulțimile neglijate și desconsiderate de conducători. Sigur că, în cele din urmă, având toată puterea politică, au reușit să Îl rețină, să Îl judece, să Îl condamne în noapte, să Îl răstignească și să Îl omoare. Aceasta și cu ajutorul autorităților romane, care le-au dat girul și au condus procesul criminal și inuman, răstignind pe Fiul lui Dumnezeu și omorându-L fără ca El să aibă vreo vină.

Numai că Mântuitorul știa pentru ce a venit în lume. Cunoștea atât începutul, cât și sfârșitul activității Sale pe pământ. Cunoștea finalul morții pe cruce, al vărsării sângelui Său dumnezeiesc pentru răscumpărarea păcatelor umanității, dar și faptul că, după umilința și suferința răstignirii și a morții, va urma biruința și adevărul Învierii Sale. Pe drumul spre Ierusalim, de praznicul Floriilor și de Paștile iudeilor, Hristos face, pentru a treia oară în fața Apostolior Săi, următoarea profeție: „Iată ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat pe mâna arhiereilor şi a cărturarilor, şi-L vor osândi la moarte; și Îl vor da pe mâna păgânilor, ca să-L batjocorească şi să-L biciuiască și să-L răstignească, dar a treia zi va învia” (Matei 20, 18-19). În lumina acestei profeții, slujbele Bisericii glăsuiesc, în Săptămâna Mare, astfel: „Mergând Domnul spre patima Sa cea de bunăvoie, pentru noi și pentru a noastră mântuire” (Otpustul din Sfânta și Marea Joi).

Toate s-au împlinit precum era scris. Iar Mântuitorul avea conștiința misiunii Sale în lume și avea ascultare față de Tatăl. De aceea, în rugăciunea cea mai presus de fire, din Joia Sfintelor Pătimiri, a spus: „Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit. Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit” (Ioan 17, 4-6). Toată lucrarea de mântuire a neamului omenesc, din întuneric, moarte și iad, a fost un act de iubire nemărginită a Tatălui și o conlucrare între Persoanele Sfintei Treimi – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt –, Fiul împlinind această lucrare; de aceea este numit „Mântuitorul lumii” și „Răscumpărătorul sufletelor noastre”, precum și icoană desăvârșită a iubirii Tatălui Ceresc.

Sărbătorind Învierea Domnului, noi nu doar comemorăm acest eveniment unic din istoria mântuirii neamului omenesc... Noi îl retrăim, cu intensitate maximă, cu evlavie, căință și recunoștință pentru tot ce a făcut Dumnezeu pentru noi și pentru a noastră mântuire. Iată de ce lumina din Noaptea Învierii se revarsă, mângâietor și vindecător, peste sufletul, inima, mintea și conștiința noastră, ca un dar venit de Sus să lumineze întunericul acestei lumi.

Iubiți fii duhovnicești,

Dragi tineri,

Biserica lui Hristos din România creștină, „Maica spirituală a neamului românesc”, a fost și este cu poporul lui Dumnezeu, român și creștin de două mii de ani. Ea ne-a fost mamă, la bine și la greu. Ea ne-a unit, ea ne-a mângâiat, ea ne-a întărit, ea ne-a modelat sufletul și ne-a dat inima bună; ne-a mlădiat firea și zidirea noastră creștină – blândă, bună, iertătoare și iubitoare. Biserica și preotul – preot care ne-a fost și învățător în vremea când școala și cultura românească se înfiripau în tinda și în incinta bisericilor și a mănăstirilor – au făcut apostolat, transmițând lumina lui Hristos din generație în generație.

Astăzi avem o țară a noastră, atât cât a mai rămas, după ce din nord, din sud, din est și din vest a fost sfâșiată de vecinii lacomi și nedrepți, deși este greu de înțeles ca un popor creștin să-i răpească altui popor creștin moștenirea primită de la strămoși și apărată și pecetluită de eroi... Și avem o Biserică; „Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”. Biserica noastră Ortodoxă strămoșească care este garantul unității noastre de limbă, de credință, dar și de țară și neam. Biserica, prin slujitorii ei de la sfintele altare ortodoxe strămoșești, răsfirate în întreaga Românie creștină, „Grădina Maicii Domnului”, ține țara și poporul împreună, în pace și unitate, iar acesta este un lucru pe care nu-l poate tăgădui nimeni.

Biserica Ortodoxă Română este Biserica Neamului, care ține cu poporul, care este solidară cu suferințele și nedreptățile ce i se pricinuiesc, care dorește bunăstare, prosperitate, libertate și demnitate pentru neamul românesc, pe care nu-l vrea umilit și batjocorit de nimeni, pentru nimic în lume. Biserica tace, rabdă și se roagă ca Dumnezeu să dăruiască poporului român dregători destoinici, slujitori de țară și neam; judecători drepți, care să nu caute la fața oamenilor, ci să judece cu dreptate, pe cei mici și pe cei mari; medici care să-și pună priceperea și viața lor pentru a salva vieți; dascăli care să-i aibă drept model pe marii dascăli de cuget și simțire românească, preoți care să-și dăruiască viața și slujire­a lor pentru buna propășire a turmei încredințate lor spre păstorire, ierarhi care să nu caute slavă de la oameni, ci să slujească Slava lui Hristos, căci Biserica pe care o slujesc este a lui Hristos. Pentru toate acestea se roagă Biserica și slujitorii ei, așteptând ca Dumnezeu să asculte rugăciunile ei și să le împlinească, spre binele neamului nostru românesc.

Anul 2025 a fost proclamat „Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române” și „Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor din secolul XX”. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat șaisprezece Sfinți români, mari duhovnici ai României creștine în timpul comunismului, și va dărui poporului lui Dumnezeu o seamă de evenimente cu adevărat istorice, între care se remarcă, pe lângă proclamarea canonizării Sfinților amintiți, alte două momente importante: sfințirea Sfântului și Marelui Mir, în Joia Mare, de către toți membrii Sfântului Sinod, sub protia Patriarhului României, Preafericitul Părinte Daniel, iar în octombrie, de sărbătoarea Bucureștiului, sfințirea picturii în mozaic a Catedralei Naționale, eveniment la care a fost invitat și Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic.

În Episcopia noastră pregătim în viitor mai multe evenimente și sfințiri de biserici importante, în cele două reședințe de județ din eparhie, Maramureș și Satu Mare. De asemenea, lucrăm intens în vederea sfințirii, într-o primă etapă, a altarului Catedralei noastre Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, precum și a câtorva biserici de parohie și de mănăstire. Vom continua lucrările la construirea Grădiniței Ortodoxe „Maica Domnului – Împărăteasa îngerilor” din municipiul Baia Mare și să finalizăm demersurile pentru începerea lucrărilor la Spitalul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie – Vindecătorul de cancer”, din vecinătatea Catedralei Episcopale.

De asemenea, continuăm să promovăm proiectele importante cu tinerii, care sunt „comoara cea de mare preț” a Neamului și Bisericii noastre Ortodoxe, astfel ca ei să crească și să sporească în iubirea de valori identitare ale Poporului Român: Familia, Credința, Limba dulce românească și toate tradițiile, unele sfinte, altele cultural-folclorice, care ne definesc ca popor și Națiune în lumea multiculturală europeană și globală. Totodată, continuăm proiectele ce au ca scop oferirea de ajutor și îngrijire bătrânilor, care au nevoie de sprijinul și purtarea de grijă a Bisericii și slujitorilor ei. Bătrânii Neamului sunt „Tezaur uman viu” și istoria întrupată în experiența vieții lor!

Un popor, o națiune care nu își cinstește bătrânii și nu își crește tinerii este considerată lipsită de respect față de trecutul pe care îl reprezintă bătrânii și lipsită de viziune față de viitorul apropiat, pe care îl reprezintă tinerii creștini.

Mulțumitori lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate, cu îmbelșugare, asupra poporului român, de-a lungul secolelor, să ne rugăm pentru pace în lume, pentru pace în Țara Sfântă, pentru încetarea războiului din Ucraina, din Siria și din Liban, pentru încetarea tuturor războaielor de pe pământ, pentru încetarea suferinței persoanelor, familiilor, comunităților și a tuturor oamenilor, pentru pacea și buna așezare a întregii lumi, ca să putem lucra în liniște și fără împiedicare poruncile lui Dumnezeu, împlinind, astfel, voia Lui. Să fim, așadar, fii ai păcii și ai luminii, căci „lumină sunt poruncile lui Dumnezeu pe pământ”. Să ne îmbrăcăm în lumina adevărului Învierii Domnului, ca să fim vrednici să o primim și să o purtăm în viața, familia, comunitatea și neamul nostru, și să ne rugăm să o primească și să o răspândească toți oamenii de pe pământ.

Îl rugăm pe Mântuitorul Hristos, Cel înviat din morți a treia zi, să ne dăruiască tuturor, păstori și păstoriți, sărbători cu pace, liniște și bucurie, și să ne ocrotească copiii și tinerii, păzindu-i de întuneric și de rătăcire, păstrându-i și întărindu-i în credință și dragoste față de valorile sfinte – Țara, Biserica și Neamul –, căci ei sunt viitorul României creștine.

Nu uităm de frații și surorile noastre – de multele zeci de mii de maramureșeni și sătmăreni din Episcopia Maramureșului și Sătmarului – care se află departe de casă, în Occident și în lumea întreagă, pentru a-și asigura lor și familiilor lor o viață decentă și un trai mai bun. Sunt printre străini, dar nu înstrăinați de Dumnezeu și Biserică. Ei își păstrează identitatea, limba și credința, alături de preoții și ierarhii lor, care păstoresc comunitățile din diaspora românească. Vizitându-i de multe ori, le-am simțit dorul care-i doare: dorul de părinți, de biserică, de casă, de satul lor, cu frumusețile lui unice, frumuseți care nu se pot uita și pe care le poartă mereu cu ei, în inimă și în suflet, mângâindu-i și alinându-le tristețile și durerea. Pe toți îi avem în dragostea și purtarea noastră de grijă, rugându-L pe Dumnezeu să le ajute în lucrarea mântuirii, să-i păzească sănătoși și să-i aducă, mai devreme sau mai târziu, acasă, în țara, neamul și biserica lor.

Vă dorim tuturor Praznic sfânt, luminat de Lumina Învierii Domnului, care să devină și să rămână lumina vieții noastre, pe calea spre Împărăția lui Dumnezeu!

HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!

Al vostru, al tuturor, părinte și frate, către Hristos Cel înviat din morți rugător,

și împreună cu voi în pace și bucurie, în zi de mare sărbătoare,
plină de lumină, întru nădejdea mântuirii, învierii și vieții veșnice. Amin!

† I U S T I N

Episcopul Maramureșului și Sătmarului