
Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Miercuri , 1 Iunie , 2011
Noul primar a intrat in paine
* In ultima saptamana a lunii mai, primarul ales al Baii Mari a fost instalat oficial pe functie. Manifestarea a avut loc in sala mare de la Centrul de Afaceri Millennium, in prezenta angajatilor Primariei, a colegilor din partidele componente ale USL, a prietenilor si ziaristilor baimareni. A fost prezent si IPS Justin Sigheteanul, episcopul-vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramuresului si Satmarului.
Festivitatea a fost densa si organizata. Catalin Chereches a depus juramantul cu mana pe Biblie si Constitutia Romaniei. Este legamantul lui cu orasul si cetatenii acestuia. Primarul interimar, Istvan Ludescher a predat stafeta simbolic, dar si practic. I-a dat noului primar insemnele: tricolorul, insigna, legitimatia, dar si urarile de rigoare. Catalin Chereches a vorbit despre emotiile pe care le-a avut, a multumit celor care au fost alaturi de el si a spus ca parteneriatul cu baimarenii a devenit oficial. Printre cei care au spus cuvinte de pus in ziar, a fost Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judetene. Tedi a vorbit frumos, cum doar el stie, trimitand mesaje si pilde. A venit si cu un volum pe care l-a daruit noului primar. „Fereste-ma Doamne de prieteni!” s-a intitulat cartea oferita de Tedi. La sfarsit, el a atras atentia asupra pericolului ca Baia Mare sa ajunga un oras de mana a doua in urma reorganizarii administrative care se preconizeaza a se realiza in perioada urmatoare.
IPS Justin Sigheteanul a vorbit cu evlavie, a vorbit simplu si a spus lucruri care merg spre sufletul si inima auditorului.
Episcopul-Vicar a preluat mesajul lui Teodor Ardelean si a spus ca este necesar sa facem demersuri reale pentru administratie, politicieni si Episcopie, pentru ca viitoarea regiune sa nu ne arunce intr-un colt de tara, uitati de toti si de toate. IPS a spus ca regiunea cea mai potrivita pentru Maramures e cea formata din Satu Mare-Salaj si Maramures cu capitala in Baia Mare. Ca trebuie respectata configuratia Episopiei si ca pentru Baia Mare este foarte important scaunul episcopal. Apelul episcopului-vicar a fost oarecum surprinzator, dar a fost la subiect si bine trimis spre clasa politica.
Dupa discursuri si aplauze s-a servit o cupa de sampanie si s-a discutat despre ceea ce va urma in urmatoarele zile. Catalin Chereches a fost felicitat si pupat de prieteni si mai putini prieteni. Dar asa e in politica si administratie. Important e ce se intampla in bine pentru baimareni!
Nicolae TEREMTUS
teremtus@gazetademaramures.ro