Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 21 Mai , 2021

Muzeul Satului Baia Mare, între locațiile turistice de forță ale Europei

de Nicolae Teremtus

Cu ocazia lansării Conferinței privind viitorul Europei pe 9 mai, la Strasbourg, Comitetul European al Regiunilor a organizat o dezbatere,  prin care s-a dat cuvântul reprezentanților aleși locali și regionali, dar și cetățenilor europeni. Scopul dezbaterii a fost „teritorializarea” Conferinței și reflectarea asupra rolului pe care autoritățile locale și regionale ar trebui să îl joace în Europa de mâine.



Dezbaterea  a fost orga­nizată în comun cu guvernul francez, orașul și Eurometropola din Strasbourg, regiunile Franței, Assemblée des Départements de France și Association des Maires de France. S-a discutat despre cum să construim Casa Democrației Europene, în contextul Confe­rinței.
Au fost angajați  în dialogul local cetățeni pentru o Europă mai bună. După această dezbatere, a avut loc o altă discuție despre consolidarea legitimității democratice, dar și o conferință pentru și cu cetățeni cu privire la contribuția Comitetului European al Regiunilor în consoli­darea Europei. Ziua Europei are loc pe 9 mai și sărbătorește pacea și unitatea în Europa, recunoscând realizările UE și privind spre vii­tor. Aceasta marchează aniversarea „declarației Schuman”, în­ce­putul a ceea ce este acum Uniu­nea Euro­peană. Pentru Ziua Europei din acest an, Comitetul European al Regiunilor și-a deschis porțile „virtuale”, astfel încât cetățenii din toate statele membre și nu numai să poată afla mai multe despre instituția UE care reprezintă vocea regiunilor și orașelor din Uniunea Europeană. Cei care au intrat
online au primit un test al cunoș­tin­țelor despre regiunile și orașele europene.

Spre bucuria maramureșenilor, județul nostru a fost inclus cu o fotografie în albumul celor mai reprezentative zone. Muzeul Satului din Baia Mare este una din fotografiile foarte frumoase. Mai sunt și altele din România, din Spania, Finlanda, Germania, Fran­ța și altele. Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bog­­dan, a remarcat această recu­noaștere.  

„Această fotografie extraordinară a Muzeului Satului din Baia Mare, reprezentativă pentru satul mara­mureșean autentic și tradițional, a fost selectată și inclusă în Albumul cu cele mai frumoase fotografii ale regiunilor și orașelor europene, publicat pe website-ul CoR Ziua Europei 2021: https://cor.europa. eu/.../ europe-day-2021-regions-and.... Maramureșul se află printre cele 36 de regiuni și orașe europene promovate în cadrul evenimentului online Open Days 2021- Ziua porților deschise la Comitetul European al Regiunilor, organizat cu prilejul Zilei Europei.
Evenimentul de anul acesta a fost dedicat promovării regiunilor europene și sensibilizării cetățenilor europeni cu privire la proiectul comunitar, iar regiunile europene au fost invitate să transmită fotografii care să reflecte valorile și specificitatea locurilor. Satul maramu­reșean reprezintă esența noastră și cred că frumusețea, simplitatea și tihna care o inspiră reprezintă cel mai bun ambasador pentru valorile noastre culturale”, a spus Ionel Bogdan.
În fiecare an, de Ziua Europei (9 mai), sărbătorim pacea și unitatea în Europa.
Data marchează ziua istorică în care a fost pronunțată declarația Schuman.
În cadrul unui discurs ținut la Paris, în 1950, mi­nistrul francez al afacerilor externe de atunci, Robert Schuman, propu­nea stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture pentru totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între națiunile Europei. Viziunea sa era de a crea o instituție europeană care să centralizeze și să gestioneze producția de cărbune și oțel. Un an mai târziu, a fost semnat tratatul care prevedea crearea unui astfel de organism.
Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.
Pentru a marca Ziua Europei, instituțiile UE își deschid porțile pentru public la începutul lunii mai, la Bruxelles și la Strasbourg. Birourile locale ale UE din Europa și din întreaga lume organizează diverse activități și evenimente pentru toate vârstele. În fiecare an, mii de cetățeni participă la vizite, dezbateri, concerte și alte evenimente, pentru a sărbători Ziua Europei și pentru a sensibiliza opinia publică în legătură cu UE.

De la începutul crizei provocate de pandemia de COVID-19, UE îi invită pe cetățenii din Uniune și din întreaga lume să descopere Europa în condiții de siguranță și, în cea mai mare parte, virtual: evenimente la fața locului sau în format hibrid și vizite organizate în măsura în care condițiile sanitare permit acest lucru.

 

„Evenimentul de anul acesta a fost dedicat promovării regiunilor europene și sensibilizării cetățenilor europeni cu privire la proiectul comunitar, iar regiunile europene au fost invitate să transmită fotografii care să reflecte valorile și specificitatea locurilor. Satul maramu­reșean reprezintă esența noastră și cred că frumusețea, simplitatea și tihna care o inspiră reprezintă cel mai bun ambasador pentru valorile noastre culturale”.
Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș