Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 7 Februarie , 2025

Misiunea de monitorizare a alegerilor parlamentare din 9 februarie, Kosovo

de Gazeta de Maramures
Mă aflu în Kosovo, în calitate de reprezentant al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), unde particip la misiunea de monitorizare a alegerilor parlamentare din 9 februarie.
Kosovo, cu o populație de 1,6 milioane de locuitori, este una dintre cele mai sărace țări din Europa, iar scrutinul este important atât pe plan intern, cât și pentru întreaga Europă, mai ales într-o regiune cu un trecut atât de complex și cu provocări continue.
Observarea desfășurării alegerilor de duminică reprezintă o contribuție la stabilitatea și securitatea europeană și este necesară pentru asigurarea legitimității procesului electoral.
Rolul APCE este de a asigura respectarea principiilor fundamentale ale drepturilor omului, ale statului de drept și ale proceselor democratice. Prin urmare, împreună cu ceilalți colegi parlamentari, am participat azi la sesiuni de lucru și întâlniri cu reprezentanți ai societății civile și ai mass-media, iar mâine vor urma întâlniri oficiale cu lideri ai partidelor politice participante la acest scrutin.
 Cristian Niculescu Țâgârlaș - Senator PNL