
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro

Mineritul neferos, „ucis” a doua oară. Apele de mină curg în voie, bani „niema”
Pandemia care macină sănătatea oamenilor de pretutindeni a „infectat” economiile țărilor de peste tot. Și în România sunt semne că partea economică o duce foarte greu din cauza restricţiilor de tot felul. Din păcate, atenția decidenților este fixată pe industriile de mare impact. Industria auto, de exemplu. Mineritul este lăsat cumva în umbra celorlalte activități, deoarece este o industrie mare consumatoare de resurse financiare.
În Maramureș, mineritul neferos, aflat în stare de insolvență, avea speranțe că se va redeschide, măcar parțial. În ultimii ani au venit firme peste firme, de pe toate continentele, să vadă ce posibilități sunt pentru redeschiderea unor mine. Pe de altă parte, în ultimii ani s-au adus modificări la legislaţia aflată în vigoare şi deşeurile rezultate din activitatea minieră au devenit materie primă, putând fi exploatate haldele de steril, iar în nordul ţării sunt multe astfel de halde. Unele dintre ele au o concentraţie a aurului şi argintului, başca metale rare, mai mare decât cea existentă în minereul extras din minele posibil redeschise.
Dar aceste halde au fost făcute, în marea lor majoritate, în perioada de dinainte de 1989 şi au avut nevoie şi au în continuare nevoie de supraveghere, de lucrări de susţinere, de lucrări de ecologizare. Lucrări care necesită sume imense de bani.
Maramureşul mai are şi minele care sunt închise, un fel de-a spune. Au activitatea oprită, unele au nişte grilaje puse la intrarea în galerii şi cam atât. Chiar dacă nu se mai lucrează din 2007 în ele, aceste galerii de mină produc ape de mină care ajung până la urmă să fie evacuate în afară şi ajung în râuri şi pâraiele judeţului, poluând constant aceste ape. Pentru închiderea minelor, în condiţii bune, respectând normele ecologice, ar fi nevoie de bani mulţi. Ar trebui să existe staţii de tratare a apelor de mină la aceste galerii, staţii care costă foarte mult. Drept urmare, în buna tradiţie românească, lucrurile au fost lăsate în voia lor, iar apele din Tăuţii Măgherăuş, din Băiţa, Cavnic, Baia Sprie, Borşa sunt pline cu metale grele şi alte otrăvuri care vin cu aceste ape de mină. La Borşa există trei staţii de tratarea apelor, dar sunt subdimensionate, nu fac faţă, iar apele otrăvite se duc în emisar.
În zona Baia Mare avem haldele Remin, halde care nu au fost ecologizate, cu steril care a fost aşezat pe pământul gol, iar ceea ce produc aceste halde, sunt nişte procese chimice influenţate de ploi, soare, trecerea zecilor de ani, se scurge în apele curgătoare sau în cele subterane, în pânza freatică.
Revenind la momentul actual, putem spune că pandemia a pus capăt eforturilor care se mai făceau pentru a se rezolva această problemă ecologică, de fapt o bombă ecologică ce va exploda la un moment dat. Nu sunt bani, iar acum nu vor fi nici cât erau înainte de ofensiva coronavirusului.
Am încercat să vedem care este situaţia, dar oficialii Remin nu au fost de găsit. De lucrări de închidere şi realizarea staţiilor de epurare ar trebui să se ocupe Conversmin, dar această societate este una închisă, necomunicativă şi cu multe semne de întrebare. Este un cerc vicios în care fiecare dă vina pe celălalt şi cele două societăţi pe guverne, ministere, pentru faptul că nu se dau suficiente fonduri. Şi în criza de acum cu siguranţă astfel de probleme nu sunt pe agenda guvernului.
În Baia Mare sunt două zone de interes pentru aceste probleme. Zona Remin şi zona Romaltyn. Pentru compania statului nu avem răspunsuri, nu există o luminiţă la capătul tunelului, nu sunt bani, nu se face nimic, ca atare nu ştim ce va urma.
La Romaltyn, kazahii care deţin societatea sunt în aşteptare. „Uzina de aur” are angajaţi care supraveghează iazul Aurul şi tot firul tehnologic pentru a nu exista probleme. Nu se ştie cât vor mai pompa bani investitorii din Kazahstan, având în vedere că nu pot exploata halda de steril pentru care au licenţă de exploatare.
Pandemia a pus totul în aşteptare!
Nu ne rămâne decât să ne amintim că Remin Baia Mare a fost cel mai mare agent economic din aceasta parte de ţară, a fost cel mai mare beneficiar al fondurilor de la bugetul de stat, mineritul fiind o îndeletnicire scumpă, subvenţionată de stat, nu doar la noi, ci în întreaga lume. Aici se prelucra întreaga cantitate de aur ce ajungea în tezaurul de la BNR, aici se producea 75% din producţia de cupru, plumb şi multe alte metale neferoase.
După momentul 1989 a urmat declinul.
În momentul de faţă, mai sunt 250 de muncitori care se ocupă cu paza la perimetrele rămase în proprietatea Remin.