Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 26 Iulie , 2013

LICEUL TEORETIC „EMIL RACOVIŢĂ” - premiat la concursul naţional de proiecte de mediu

de Gazeta de Maramures

CONCURSUL NAŢIONAL DE PROIECTE DE MEDIU de la Muncel, aflat anul acesta la a XV-a ediţie, reuşeşte să aducă, în vacanţă, în competiţie, elevi şi profesori din toată ţara, dornici de cercetare, pasionaţi de natură, având un singur scop: protejarea ei. Fiecare judeţ este reprezentat în concurs de câte un echipaj.

 

Echipajul LICEULUI TEORETIC “EMIL RACOVIŢĂ a fost compus vara aceasta din elevii Gherasim Raul şi Rona Alexandru din clasa a XI-a B, profil ştiinţe ale naturii, coordonaţi de prof. Valeria Mic, în colaborare strânsă cu Asociaţia Heidenroslei. Concursul s-a desfăşurat sub coordonarea doamnei inspector general din MEN, Daniela Călugăru, iar jurizarea a fost realizată de profesori ai Universităţii Al. I. Cuza - Iaşi şi reprezentanţi ai APM Iaşi.

 

Munca şi tenacitatea elevilor şi profesorilor susţinuţi şi stimulaţi să-şi valorifice iniţiativele de o conducere responsabilă, a fost premiată cu Menţiune la nivel naţional, clasându-se din 43 de echipaje pe locul al patrulea.