Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 14 Aprilie , 2025

LANSARE DE CARTE: „Alecsiu Latiș - o viață de mărturisire, slujire și apostolat la Baia Mare”

de Gazeta de Maramures

Într-o epocă în care este la mare căutare și oferă succese garantate literatura utopică și distopică, am primit o misiune ce se anunța de la început vecină cu eșecul, abandonul și chiar imposibilul, aceea de a alcătui un material ce nici pe departe nu poate fi considerat atractiv: în primul rând, faptul că trebuia să fie o monografie, în al doilea rând, o monografie a unei instituții, în al treilea rând, o monografie a unei instituții bisericești, iar, în al patrulea rând, să fie o monografie a unei instituții bisericești la ceas de centenar. Toate acestea trebuiau realizate pornind de la nimic sau prea puțin, pentru că lipsa unui sediu stabil a zădărnicit, vreme de un secol, orice fel de arhivare consistentă a vieții protopopiatului din Baia Mare.

 

Volumul apărut în urma acestui demers, ,,Baia Mare - file din istoria bisericească a ultimului secol”, dedicat părintelui Alecsiu Latiș, primul protopop ortodox român de după Marea Unire din Baia Mare, a fost lansat la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș din Baia Mare. La ceasul lansării am avut privilegiul de a cunoaște o doamnă aflată la o vârstă venerabilă, care a venit la mine și mi-a spus doar atât: ,,Eu sunt nepoata părintelui Alecsiu Latiș !” Bucuria a fost copleșitoare pentru că, în ziua de azi, nu poți obține de la o carte mai mult de atât, să știi că munca ta a făcut pe cineva fericit, fie chiar și un singur suflet este suficient să te facă să continui și să spui că, într-un final, a meritat efortul depus.

 

Mi-am dedicat și am sacrificat mult din viața mea isprăvirii unei construcții monumentale în satul Dănești, comuna Șișești, Biserica Ortodoxă „Sf. Împărați Constantin și Elena”, ce poate fi întâlnită la drumul mare, ridicată cu credința, destoinicia și jertfelnicia unei comunități modeste de doar 100 de familii. Am satisfacția de fi isprăvit această biserică în anul centenar al înființării Patriarhiei Române, abia anul acesta finalizând lucrările de împrejmuire și de pavare ale curții bisericii, fapt ce îmi dă satisfacția anunțării unui final de proiect ambițios, atât de important pentru această comunitate, după o perioadă de treizeci și cinci de ani de la punerea pietrei de temelie. Este darul meu oferit bisericii la sânul căreia am crescut, am trudit și am ajuns ceea ce sunt astăzi.

 

În același context, amintesc și evenimentul care s-a încheiat în urmă cu câteva zile, o seară cultural-duhovnicească de neuitat, la Cluj-Napoca, orașul în care m-am întors după treizeci de ani de la absolvirea Facultății de Teologie, având de data aceasta alături profesori universitari și cercetători științifici din cadrul Academiei Române. Ca urmare a invitației primite din partea conducerii Muzeului Mitropoliei din Cluj-Napoca și cu binecuvântarea IPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, am organizat acolo o dublă lansare de carte, având fericita ocazie de a-mi prezenta și argumenta apariția acestor cărți, rod al pasiunii și al preocupărilor mele, mai vechi și mai noi, pentru istoria noastră locală și regională.

 

Prin vrerea lui Dumnezeu am reușit să scot din arhive, la lumină, personalitatea unui preot ce a activat la Baia Mare, în perioada interbelică, Alecsiu Latiș, dedicându-i o carte și reușind, în urma unui „Laudatio”, susținut în cadrul ședinței Consiliului Local Baia Mare, din 24 martie a.c., să obțin  acordarea titlului post-mortem de „Cetățean de onoare al Municipiului Baia Mare”, prin HCL 82/2025, distincție ce va fi înmânată descendenților acestui preot la ceasul lansării volumului dedicat lui.

 

Așadar, Centenarul Patriarhiei Române va rămâne multă vreme în sufletul meu un ceas al împlinirii, al bucuriei și al satisfacției unei munci de-o viață.

În ce privește scrisul, am publicat șapte cărți într-o perioadă de doar zece ani, la care se adaugă și contribuția mea la Monografia-album a Protopopiatului Ortodox din Baia Mare, în curs de apariție.

            Misiunea mea scriitoricească se încheie aici. La un moment dat, am lucrat la un alt proiect de suflet și pentru suflet, „Triodul în versuri”, care, treptat, s-a transformat în „Tâlcuiri la evanghelii în versuri”, dar cine va citi sau va dori un volum de poezii astăzi? Poate la ceasul retragerii mele din activitate voi lăsa acel volum familiei, prietenilor și posterității.

           

Dar, până atunci, aș face o invitație celor dornici să cunoască o fărâmă din istoria orașului nostru, cu precădere perioada interbelică, în care un merit incontestabil, în ce privește comunitatea românească de aici, îl are primul catehet, primul preot și primul protopop ortodox, părintele Alecsiu Latiș. Lui i-am dedicat, în anul 2023, volumul ,,Baia Mare - file din istoria bisericească a ultimului secol”, apărut la Editura Argonaut din Cluj-Napoca, ajuns Cartea Anului 2024, în județul Maramureș, Secțiunea Istorie. Anunțam atunci, în preambul, că statura acestui preot destoinic va crește tot mai mult, odată cu trecerea timpului. Iată că, la distanță de doi ani, ofer comunității băimărene argumente temeinice și deloc puține în acest sens, constând în documente și fotografii ce nu necesită multe explicații, vorbind de la sine, dedicându-i volumul ,,Alecsiu Latiș - o viață de mărturisire, slujire și apostolat la Baia Mare”, ce va fi lansat la Biblioteca Județeană ,,Petre Dulfu” din Baia Mare, joi, 24 aprilie a.c., începând cu ora 12.00. Nu va fi organizată doar o lansare de carte, ci și o reuniune a membrilor admirabilei familii Latiș, pe care am ajuns să o cunosc mai bine cu prilejul cercetării mele legate de viața și activitatea acestui părinte dăruit și dăruitor.

 

Poate că unora o să li se pară prea mult elogierea și evocarea unui singur preot ortodox atâta timp cât acest oraș a cunoscut, de-a lungul vremii, preoți buni, harnici, dedicați și destoinici, însă fac precizarea că părintele Alecsiu Latiș a fost implicat activ in istoria comunității băimărene nu numai în calitate de ctitor al unei parohii ortodoxe sau al unui protopopiat ortodox, ci și de consilier local, viceprimar, senator în guvernul condus de Gh. Tătărăscu, confesor militar al Garnizoanei 7 Grăniceri, fiind cooptat în forurile de conducere ale Băncii ,,Aurora”, Tipografiei ,,Dacia”, ,,Consiliului Casinoului Intelectualilor” și publicației ,,Baia Mare”. Pentru poziția, reputația și experiența sa administrativă, a primit și sarcina de a reînființa Episcopia Ortodoxă a Maramureșului, fapt posibil abia în anul 1937, la Sighet, unde părintele Latiș a ajuns, pe rând, consilier administrativ, vicar și locțiitor de episcop, în anul 1940.

 

Mai multe despre viața, activitatea, încercările și eforturile susținute ale acestui părinte providențial pentru comunitatea noastră voi spune la momentul lansării acestui volum dedicat nu doar lui, ci și urmașilor pe care am avut privilegiul de a-i cunoaște și de a fi împreună cu ei, pe parcursul realizării acestui demers, ce poate fi considerat modesta mea contribuție la cercetarea, dezvăluirea și așezarea în pagină a istoriei noastre locale.

 

Pr. Dorel Michiș