Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Sambătă , 9 Martie , 2024

George Simion, după ce România a câștigat procesul Roșia Montană: “Îl rog pe Marcel Ciolacu să nu felicite pe nimeni”

de Gazeta de Maramures

Liderul AUR George Simion anunţă, după ce România a câştigat procesul cu Gabriel Resources privind proiectul minier de la Roşia Montană, că partidul său va propune reintroducerea în Codul Penal a articolului privind pedepsirea infracţiunii de subminare a economiei naţionale, precum şi pedepsirea faptei cetăţeanului român care acţionează pentru înstrăinarea resurselor naturale ale României.

 

”Nu în ultimul rând, îl rog pe Marcel Ciolacu să nu felicite pe nimeni, ci să se apuce de treabă! Nu este meritul lui nicidecum pentru câştigarea acestui proces”, mai afirmă Simion. El îi felicită pe locuitorii de la Roşia Montană, despre care afirmă că sunt ”cele mai bune exemple vii de demnitate pe care le vom avea în anii ce vor veni”, conform News.ro.

 

”Procesul de la Washington pentru despăgubiri de circa 7 miliarde dolari pretinşi de la România ca urmare a rezilierii contractului de exploatare a aurului din Munţii Apuseni arată ce consecinţe pot avea corupţia monstruoasă şi trădarea de ţară. Pentru a preveni asemenea fapte Alianţa pentru Unirea Românilor AUR va depune un proiect de lege pentru modificarea Codului Penal. Astfel, AUR propune reintroducerea în Codul Penal a articolului privind pedepsirea infracţiunii de subminare a economiei naţionale. Acest articol a fost abrogat de către vechile partide, PNL, PSD, pentru a putea prăda şi vinde Ţara fără a putea fi pedepsite”, a scris George Simion pe Facebook.

 

El precizează că, la articolul din Codul Penal privind infracţiunea de trădare, AUR va propune şi pedepsirea faptei cetăţeanului român care acţionează pentru înstrăinarea resurselor naturale ale României.

 

”Au fost demnitari români care în ajunul procesului au creat aparenţa falsă că reclamanţii vor câştiga 7 miliarde dolari din procesul intentat României, pentru că statul român ar pierde. Nu în ultimul rând, îl rog pe Marcel Ciolacu să nu felicite pe nimeni, ci să se apuce de treabă! Nu este meritul lui nicidecum pentru câştigarea acestui proces. Datoria oricărui prim-ministru, actual şi viitor, este de a pune în valoare uriaşul patrimoniu existent la Roşia Montană precum şi a folosi resursele naturale ale Ţării DOAR în interesul românilor, nu al străinilor, indiferent dacă au activitate economică sau doar speculează pe bursele de capital”, conchide liderul AUR.

Ulterior, într-un comentariu, Simion transmite felicitări locuitorilor de la Roşia Montană, despre care afirmă că sunt ”cele mai bune exemple vii de demnitate pe care le vom avea în anii ce vor veni”.