
Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 18 Octombrie , 2010
GAZETA DE RELIGIE / Intalnirea de la Barsana
In 23 septembrie 2010, cu binecuvantarea Inalt Prea Sfintitului Mitropolit Bartolomeu, la Manastirea Barsana din judetul Maramures a avut loc intalnirea - sinaxa exarhilor, staretilor, staretelor si duhovnicilor manastirilor din Mitropolia Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului.
La sfarsitul lunii septembrie, la Barsana, a avut loc unul dintre cele mai importante evenimente monahale ale anului: sinaxa exarhilor, staretilor, staretelor si duhovnicilor manastirilor din Mitropolia Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului.
Intalnirea a fost precedata de savarsirea slujbei Sfintei Liturghii in biserica Manastirii Barsana. Lucrarile propriu-zise ale sinaxei au fost deschise prin conferinta cu titlul „Monahismul – Chivotul Neamului Romanesc”, sustinuta de Preasfintitul Irineu Bistriteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului.
Programul intalnirii a inclus si o sectiune a discutiilor tematice, care au vizat atat problemele duhovnicesti, cat si cele administrative ale calugarilor si calugaritelor. La eveniment au participat, alaturi de reprezentantii celor 105 manastiri si schituri din Mitropolie, Arhiepiscopul Justinian al Maramuresului si Satmarului si Episcopul Vicar Iustin Sigheteanul, gazdele acestei intalniri.
La nivelul Mitropoliei Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, intalnirile - sinaxele exarhilor, staretilor, staretelor si duhovnicilor din cele 105 manastiri si schituri se organizeaza o data la trei ani, in conformitate cu hotararea Sinodului Mitropolitan. Prima intrunire a fost gazduita de Manastirea Ramet, in data de 9 noiembrie 2006, eveniment la care a participat si parintele Rafail Noica.