Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 10 Martie , 2008

Fan on-line

de Gazeta de Maramures
Conform TheRegister, unul dintre cele mai informate si in acelasi timp amuzante portaluri de stiri IT englezesti, Devon Townsend, 28 de ani, angajata a bibliotecii din cadrul Sandia National Laboratories din New Mexico, a fost condamnata saptamana trecuta la doi ani de inchisoare pentru ca a „spart” e-mailul lui Chester Bennington, vocalistul trupei Linkin Park. Tanara bibliotecara a spart, de asemenea, si site-ul furnizorului de telefonie mobila a lui Bennington, obtinand astfel numarul sau, al sotiei sale, fostul model Playboy, Talinda Bennington, si accesand mesajele vocale adresate solistului. Devon a obtinut si un cec pe care cei de la Warner Bros. Records i l-au trimis lui Bennington, o copie a contractului formatiei Linkin Park, alte informatii cu privire la deplasarile formatiei si fotografii de familie. Ulterior, a sunat-o pe sotia solistului, pentru a o ameninta. Devon este asteptata sa se predea in maxim 60 de zile la o inchisoare din Arizona, unde va urma un tratament psihiatric. Nu vom discuta aici gusturile muzicale ale fetei. Exista o multime de persoane care apreciaza formatia, dar e interesant faptul ca o persoana nu tocmai pregatita pentru a fi programator a reusit, doar pentru ca avea acces la niste calculatoare ceva mai speciale, sa obtina atat de multa informatie despre o persoana publica. Pana recent, fanii (sa le zicem un pic prea entuziasmati) puteau fi gasiti la concerte sau in fata casei vedetei pe care o admira sau urmarind masinile acestora. Acum, sunt conectati la internet, afla unde are loc un concert inaintea formatiei sau citesc contractele acesteia. Progresul ne ajunge pe toti, dar merita oare toti sa fie prinsi de progres?