
Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro

Vineri , 21 Martie , 2025
Educația a fost și este o prioritate
Educația a fost și este o prioritate pentru mine și de aceea mă implic constant în susținerea proiectelor care vizează dezvoltarea învățământului în Maramureș, singura șansă pentru o dezvoltare pe termen lung a județului nostru.
Ieri am avut o întâlnire de lucru la Inspectoratul Școlar Județean, alături de Daniel David, ministrul Educației, cu Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș, Mihai Pop, inspectorul școlar județean general, Muntean Ioan, inspector școlar județean adjunct, și Doru Dăncuș, primarul Municipiului Baia Mare.
Am discutat despre cele două campusuri pentru învățământ DUAL pentru care m-am bătut să obțin fondurile necesare prin PNRR și am semnat contractele de finanțare cu Ministerul Educației în 2023 și 2024.


Deși în prezent, aceste două proiecte importante sunt în întârziere cu implementarea, mă bucur că domnul președinte Gabriel Zetea a înțeles importanța acestor proiecte pentru Maramureș și ne-a asigurat că va face eforturi susținute pentru a putea fi implementate în timp util.
Am primit asigurări din partea domnului ministru Daniel David că vom avea tot sprijinul pentru continuarea și finanțarea acestor proiecte atât de importante pentru Maramureș.
De asemenea, am mai discutat și despre situația din Comuna Poienile de Sub Munte, unde, din păcate, nu există condiții normale de studiu pentru toți copiii din comunitate. Am propus ca administrația locală, alături de Consiliul Județean și Ministerul Educației și Cercetării să găsească urgent o soluție pentru finanțarea și construcția unei școli noi în comuna Poienile de Sub Munte, pentru ca toți copiii din comunitate să beneficieze de cele mai bune condiții pentru studiu.
Sunt și voi fi mereu implicat în proiectele județului destinate dezvoltării comunităților locale. Când vorbim de copiii Maramureșului și de comunitățile noastre, nu este loc de lupte și orgolii politice. Trebuie să fim cu toții uniți într-un singur obiectiv: mai bine pentru comunitatea noastra maramureșeană!