
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro

Concurs Eco la Dumbrăviţa
Şcolile din comuna Dumbrăviţa au demonstrat că sunt cu adevărat eco. În urmă cu câteva săptămâni, UAC Europe a demarat un concurs între toate clasele din comună. În prima săptămână a lunii aprilie s-a colectat hârtie, iar săptămâna viitoare, ultima din această lună, vor fi colectate PET-uri. Toate deşeurile vor fi reciclate, iar clasa care adună cele mai multe deşeuri va pleca în 5 mai într-o excursie la Salina Turda.
Responsabilitate pentru mediu şi, în final, o recompensă binevenită. UAC Europe a lansat un concurs eco între clasele din comună. Practic, proiectul se derulează în două etape. În săptămâna 2-6 aprilie, elevii din clasele participante la concurs au colectat hârtie. Iar iniţiativa UAC a fost primită cu entuziasm de elevi, care au adunat cantităţi impresionante de hârtie.
Săptămâna viitoare urmează acţiunea “Săptămâna PET-urilor”.
Elevii claselor înscrise în concurs din Chechiş vor aduce PET-urile la şcoală luni, 23 aprilie, cei din Dumbrăviţa, marţi, 24 aprilie, cei din Rus, miercuri, 25 aprilie, Şindreşti, joi, 26 aprilie şi Unguraş, vineri, 27 aprilie.
La fel, responsabilul de proiect din şcoală va nota la predare câţi saci de PET-uri are fiecare clasă înscrisă în proiect.
La final, pe baza acestor centralizări, se va stabili ce clasă a adunat cei mai mulţi saci de hârtie şi PET-uri. Echipa câştigătoare, întreaga clasă, va pleca în 5 Mai împreună cu învăţătoarea sau dirigintele într-o excursie de o zi la Salina Turda.
Dar pentru fraţii de peste Tisa
Printre hârtiile colectate de elevi se numără şi cărţi vechi, pe care aceştia nu le mai folosesc. Ce ne prisoseşte nouă, poate fi însă de folos altora. De aceea, dintre cărţile aduse de elevi, cele aflate în stare bună vor fi selectate şi nu vor fi duse la reciclat, ci donate românilor din Dreapta Tisei, care se bucură nespus de orice carte în limba română şi care au nevoie de ele pentru păstrarea limbii, culturii şi identităţii naţionale.
20 butelii de PET de 2 litri cântăresc circa 1 kg.
5 butelii de 2 litri sunt suficiente pentru a realiza fibre pentru un tricou mare.
20 butelii de 2 litri sunt suficiente pentru umplutura unei jachete de iarnă.
20 butelii de 2 litri sunt necesare pentru fabricarea unui filtru.
35 butelii de 2 litri sunt necesare pentru realizarea unui sac de dormit.
60 butelii de 2 litri sunt necesare pentru 1 mp de carpetă.
În România sticlele PET reprezintă peste 30% din volumul de deşeuri
Reciclarea reduce cantitatea de deşeuri ce trebuie depozitată în gropi de gunoi sau incinerată
Fiecare tonă de hârtie reciclată salvează 17 copaci
Energia pe care o recuperăm când reciclăm un pahar de sticlă poate alimenta un bec pentru patru ore
Reciclarea reduce numărul de agenţi poluanţi din aer şi apă
Reciclarea reduce semnificativ cantitatea de emisii de CO2 realizată prin extragerea şi prelucrarea minereurilor
Se foloseşte cu 95% mai puţină energie pentru reciclarea aluminiului faţă de cea necesară producerii din materii prime (60% în cazul oţelului, 40% în cazul hârtiei, 70% pentru plastic şi 40% pentru sticlă)
În America, o data de reciclare de 30% ar fi echivalentă cu a scoate 25 de milioane de maşini de pe străzi
Reciclarea ajută la conservarea resurselor naturale precum lemn, apă şi minereuri
Reciclarea previne distrugerea habitatelor naturale ale animalelor, a biodiversităţii şi previne eroziunea solului.