
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro

Orizontul unei colaborări de succes
Elveţianul Daniel Bach, directorul general al Holcim România, cel mai mare producător de ciment de pe piaţa locală, a ajuns, săptămâna trecută în Maramureş. Motivul? O vizită la Orizont SRL Sighetu Marmaţiei, lider al materialelor de construcţii şi partener Holcim de 15 ani.
Daniel Bach este unul dintre cei mai importanţi şi mai apreciaţi CEO din ţară. Cu un istoric profesional de 18 ani în compania numărul 1 din România pe piaţa cimentului, Holcim, managerul, de origine elveţiană, are experienţă în special pe pieţele din Asia şi Africa. Bach s-a alăturat grupului Holcim în 1994, ca inginer de proiect, şi, printre altele, a fost responsabil pentru dezvoltarea operaţiunilor Holcim în China. Este doctor în energie mecanică la Institutul Tehnologic Elveţian Federal din Zürich şi absolvent a mai multor programe postuniversitare la şcoli de business precum INSEAD (Franţa) şi IMD Lausanne (Elveţia).
Nu mai încape îndoială pentru nimeni că Daniel Bach este un profesionist desăvârşit şi, totodată, un om care ştie să aprecieze profesionalismul.
Tocmai de aceea, săptămâna trecută, directorul general Holcim a vizitat societatea Orizont SRL din Sighetu Marmaţiei, un partener tradiţional, vechi şi serios a Holcim şi s-a întâlnit cu conducerea companiei: Petru şi Sorin Vlaşin.
Deşi colaborarea cu partenerii este o prioritate a Holcim, astfel de vizite sunt rare. Iar alegerea societăţii Orizont SRL demonstrează seriozitatea companiei sighetene.
Aflat pentru prima dată în această zonă a ţării, Daniel Bach a rămas impresionat de potenţialul uriaş al judeţului şi de modul în care îşi desfăşoară activitatea Orizont SRL: „Pentru mine ca şi CEO este necesar să cunosc partenerii noştri importanţi care ne reprezintă în piaţă. Acesta este motivul pentru care am venit. Sunt pentru prima data în această parte de ţară.
Echipa Orizont este o echipă profesionistă, care respectă valorile noastre, de cum am am intrat în curte, am văzut că sunt bine organizaţi, curaţi şi foarte profesionişti. Pentru mine este important să aflu ce-şi doresc clienţii. Pentru ca partea de producţie să răspundă cerinţelor pe care le au clienţii noştri din piaţă”. Directorul general Holcim a rămas impresionat de politica şi viziunea Orizont SRL, care a demonstrat că o companie puternică nu se sperie sau nu-şi restrânge activitatea în faţa crizei economice, ci caută noi oportunităţi de dezvoltare: „Orizont priveşte spre viitor cu încredere, nu aşteaptă ca să treacă criza, vede oportunităţile din piaţă, e genul de partener pe care îl admirăm. Nu putem aştepta ca să treacă criza. Nu mai e vorba de o criză propriu-zis, este o situaţie nouă. Orizont este o companie solidă, care foloseşte oportunităţile din piaţă, exact ceea ce dorim de la clienţii noştri. Practic, acum se văd adevăratele capacităţi manageriale. În aceste vremuri, se vede soliditatea unei companii. Cele care se dezvoltă astăzi, vor fi solide în viitor. Noi privim partenerii ca pe o familie”.
Daniel Bach a declarat că a auzit despre multe dintre obiectivele judeţului, ca şi Cimitirul Vesel, şi s-a convins de frumuseţea locurilor şi de uriaşul potenţial turistic venind de la Aeroportul Satu Mare.
A văzut însă şi neajunsurile noastre: infrastructura: „Venind de la Satu Mare, am văzut peisaje frumoase, care îmi amintesc de Elveţia, ţara mea natală. Am auzit despre Cimitirul Vesel, am văzut biserici frumoase de lemn. Foarte frumos. Vreau să mă întorc”.
“Lucrăm cu Holcim de 15 ani. Pentru noi această vizită a fost o surpriză, directorul general a venit însoţit de directorul comercial şi de marketing pe România. Din discuţiile avute a rămas impresionat de modul în care ne derulăm activitatea. Directorul general a venit pentru prima dată la noi, directorul comercial şi de marketing a mai fost la noi, pentru lansarea unui produs. Le-am prezentat toată firma, în special staţia de betoane, care este legată de activitatea lor, depozitul de aici etc. Ei au vrut să vadă cum suntem poziţionaţi în Nord unde facem parte din top 3 clienţi Holcim România şi să întărească această relaţia de colaborare. Dânşii sunt foarte interesaţi de ceea ce se întâmplă cu produsul lor în piaţă, fac tot timpul studii” - Sorin Vlaşin, directorul general Orizont SRL Sighetu Marmaţiei.