
Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 23 Februarie , 2009
Bursa vorbelor: Viata, ca o cocioaba
Fete innegrite de funingine, ochi sticlosi, aburi de alcool si aurolac, un foc ale carui flacari mai bine ar face daca ar mistui tot, in jur… O lada in care se afla un mort. Nu de alta, dar apartinatorii n-au bani sa-i cumpere un sicriu. O lume a tenebrelor, a fricii pentru ziua de azi, pentru ziua de maine... Copii infometati, cu priviri ratacite, care te intreaba, mut: „De ce?”. Oameni spanzurati prin balcoane, sfidand viata, sfidand moartea. Se intra in Ceruri la costum. Cocioabe din leturi, gata sa se darame, unde singurul lucru care mai lumineaza a ramas speranta. Frig, foame, sobolani, noroaie pe ulite si in sufletele disperate. Cersetori cu maini intinse, oriunde ti-ai arunca privirea. Selectia naturala ia cuvantul, mai ales, iarna… Nu rezista toti cei multi. Toti cei care poarta povara greselii ca au indraznit sa se nasca. Ce sa mai scrii despre starea economiei? Se maresc accizele pe vicii, zilnic se scumpeste cate ceva, ni se taie gazul, curentul, apa, aerul, traim intr-o criza permanenta. De-ar fi doar una economica, as zice bogdaproste! Ne facem griji ca tigarile ne vor costa mai mult, cand altii nu au bani sa-si cumpere o paine. Suntem rai? Nu. Doar ca, in lumea asta desfigurata, problemele noastre primeaza, tot ceea ce nu tine in mod direct de noi paleste. Caut, in fiecare clipa, normalitatea. Din jurul meu, din mine. Inchei fiece zi cu speranta ca „maine” va fi mai bine. Si astept…
Monika KRAJNIK
monika@gazetademaramures.ro