Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Biblioteca de idei. Pentru ca armonia Timpului divin să poată funcționa…
În urmă cu două săptămâni a fost difuzat pentru prima oară un interviu pe care l-am dat jurnalistului Mihai Sălceanu la Informația TV din Satu Mare. Am scris „pentru prima oară”, deoarece emisiunea a fost reluată de mai multe ori iar ecourile ei încă nu s-au stins. Alături de zecile de felicitări adresate am primit și un reproș „prietenesc” de la doamna Lucia Stângă din Drăghia Maramureșului. Mi s-a imputat că n-am lăudat și muzeografii de pe la noi, apreciindu-i maximal pe cei de la Muzeul Brăilei „Regele Carol I”! Ca un apropiat al stărilor de „lucruri culturale” doamna Luci mi-a exemplificat prin „cazul” nepoatei sale, Patricia Tăut (devenită Săsăran după căsătorie), care îngrijește de bisericuța din satul său natal Drăghia, din Țara Lăpușului, unde strămoșii săi au păstorit și păstrat în bună rânduială Casa Domnului sute de ani.
O știu de câțiva ani pe Patricia și o admir pentru toată osteneala sa pusă în slujba cea mirabilă dintr-o viață cu rost adevărat. De altfel, chiar în contextul lansării, în 5 martie 2018, a albumului „Rost. 12 Hotare” scos pe piață de Răzvan Voiculescu am și cunoscut-o. A avut un discurs elevat și sincer, care a curs firesc spre inimile asistenței. Drept urmare, la scurt timp, am publicat micul ei eseu pasional la rubrica „Biblioteca de idei”, (Gazeta de Maramureș, 26 mai 2018), tableta fiind încorporată în cartea „Biblioteca de idei. Semper fidelis”, editată la „Școala Ardeleană” în acest an și lansată oficial cu ocazia trecerii mele peste pragul de 70 de ani. Mai mult, colega mea, Angela Simionca, cea care coordonează excelent „e-Biblioteca Septentrionalis” a reluat materialul și l-a însoțit de ilustrații în 18 iunie a.c. Titlul („Rostul-ordine sufletească și pricepere durabilă”) poate ține loc și de definiție teoretică, dar și de caracterizare personală, ceea ce într-un fel face ca așa-zisul reproș venit dinspre Lăpuș să aibă de fapt alt temei, dincolo de amicala semnalare, după formatul „nasc și prin Lăpuș oameni”.
Ocaziunea de mai sus m-a îmbogățit cu noi date din această „mapă de portofoliu”. Patricia s-a căsătorit cu un domn Săsăran din Baia Mare, are o fetiță de doi ani și se pregătește să primească venirea pe lume a unui băiețel. Deși este în concediu de maternitate, servește cu timp deplin, de câte ori se ivește ocazia, în misiunea sa de a prezenta „profesional” Biserica monument de la Drăghia, în care nu se mai țin slujbe, dar funcționalitatea muzeală „glăsuiește” de la nivelul vârstei sale venerabile (peste 300 de ani). Mai mult, recent, Patricia Săsăran, absolventă a Colegiului Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare și a Facultății de istorie și filosofie de la Universitatea „Babeș Bolyai”, a încheiat cercetarea sa minuțioasă cu privire la … Monografia satului Drăghia, celebru prin biserica sa venerabilă și prin oamenii săi cu rost, dintre care soarta a ales să fie pildă vie tocmai Patricia, cunoscută în mediul virtual și livresc drept „Fata cu cheia”.
Îi mulțumesc pentru „descoperire” prietenului Răzvan Voiculescu! Îi mulțumesc și doamnei Lucia Stângă, mereu atașată marelui fotograf și dedicată total „creșterii” culturale a nepoților săi rostuiți să realizeze „a patriei cinstire”. Dar mai ales Patriciei, pe care o văd într-o perspectivă foarte luminoasă față în față cu viitorul, de pe postamentul preocupărilor sale sfinte de conservare și devotată până la „excelență” Neamului, Credinței, Bisericii, Rostului ales…
Așadar, în broderia complicată a relațiilor dintre oamenii ce și-au identificat ROSTUL de viață (și în viață!) e posibil să găsim și punți noi de comunicare! Nicio relație, probabil, între acad. Ionel Cândea, cel ce a dat magnitudine în ultimii ani Muzeului Brăilei „Regele Carol I” (despre care vorbisem la Informația TV Satu Mare) și Patricia Săsăran, săteanca din Drăghia care, după ce „s-a intelectualizat” prin elevate facultăți clujene, a revenit la rosturile teologice și etnopractice ale înaintașilor săi! Cu toate aceste distanțe topografice și cognologice și unul și altul (și unii și alții, prin oamenii din jurul lor!) fac parte din aceeași categorie de exponenți ai „întreținătorilor de rost”. Contemporani care ne aduc istoria înapoi! Vie, bine conservată și excelent etalată pentru ca între noi și trecut să poată funcționa armonia Timpului divin ce ni s-a dat să-l trăim cronologic și kayrotic.